margine

română

Etimologie

Din latină margo, marginis.

Pronunție

  • AFI: /'mar.ʤi.ne/


Substantiv


Declinarea substantivului
margine
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ margine margini
Articulat marginea marginile
Genitiv-Dativ marginii marginilor
Vocativ margine marginilor
  1. loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe.
  2. (spec.) hotar, frontieră.
  3. (spec.) periferie.
  4. (spec.) mal, țărm.
  5. circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient.
  6. (fig.) limită până la care se poate admite sau concepe ceva.

Cuvinte derivate

Locuțiuni


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.