infinit

română

Etimologie

Din latină infinitus, franceză infini.

Pronunție

  • AFI: /in.fi'nit/


Adjectiv


Declinarea adjectivului
infinit
Singular Plural
Masculin infinit infiniți
Feminin infinită infinite
Neutru infinit infinite
  1. care nu are margini, limite; nesfârșit, nemărginit, nemăsurat; (p.ext.) foarte mare, considerabil.
  2. (adverbial)
    Infinit mai valoros decât...

Cuvinte derivate


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
infinit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ infinit infinituri
Articulat infinitul infiniturile
Genitiv-Dativ infinitului infiniturilor
Vocativ infinitule infiniturilor
  1. categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit.

Locuțiuni


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
infinit
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ infinit infiniți
Articulat infinitul infiniții
Genitiv-Dativ infinitului infiniților
Vocativ infinitule infiniților
  1. (mat.) mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.