indulgență

română

Etimologie

Din franceză indulgence < latină indulgentia.

Pronunție

  • AFI: /in.dul'ʤen.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
indulgență
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ indulgență indulgențe
Articulat indulgența indulgențele
Genitiv-Dativ indulgenței indulgențelor
Vocativ indulgență indulgențelor
  1. atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate.
  2. iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.