dumica

română

Etimologie

Din latină *dēmῑcāre, de la mῑca („bucățică”), confer mică.

Pronunție

  • AFI: /du.mi'ka/


Verb


Conjugarea verbului
dumica
Infinitiv a dumica
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 dumic
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să dumice
Participiu dumicat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) (pop.) a sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment.
  2. a tăia pe cineva în bucăți; p. ext. a distruge, a nimici.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.