dulceață

română

Etimologie

Din dulce + sufixul -eață.

Pronunție

  • AFI: /dulˈʧe̯a.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
dulceață
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dulceață dulcețuri
Articulat dulceața dulcețurile
Genitiv-Dativ dulceții dulcețurilor
Vocativ dulceață dulcețurilor
  1. însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; (p.ext.) gust plăcut al unei mâncări sau băuturi.
  2. preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr.
  3. aliment extrem de gustos; bunătate.
  4. (fig.) calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută.
  5. plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire.
  6. (fig.) blândețe, bunătate, duioșie.

Locuțiuni

  • (loc.adv.) Cu dulceață = cu drag; din toată inima.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.