însușire
română
Etimologie
Din a însuși.
Pronunție
- AFI: /ɨn.suˈʃi.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului însușire | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | însușire | însușiri |
| Articulat | însușirea | însușirile |
| Genitiv-Dativ | însușirii | însușirilor |
| Vocativ | însușire | însușirilor |
- acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei.
- trăsătură distinctivă; caracteristică.
- talent, înclinație.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.