credință
română
Etimologie
Din latină * credentia.
Pronunție
- AFI: /kre'din.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului credință | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | credință | credințe |
| Articulat | credința | credințele |
| Genitiv-Dativ | credinței | credințelor |
| Vocativ | credință | credințelor |
- faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.
- (înv.) încredere (pe care o inspiră cineva).
- fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva.
- (reg.) logodnă.
- speranță, nădejde.
- convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) în credință = într-adevăr.
Expresii
- A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere
- (înv.) A bea(sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.