clacă

română

Etimologie

Din bulgară тлака (tlaka).

Pronunție

  • AFI: /'kla.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
clacă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ clacă clăci
Articulat claca clăcile
Genitiv-Dativ clăcii clăcilor
Vocativ clacă clăcilor
  1. formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie.
  2. muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc.

Cuvinte derivate

Expresii

  • Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost
  • Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.