cătușă
română
Etimologie
Din *cată (< latină catta „pisică”) + sufixul -ușă.
Alternativ din latină cattus („pisică”) (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *cat sau cata s-a pierdut, ca și derivația cătușe („pisică”), (cu sufixul -uș), menționat într-un glosar din secolul XVIII și în mai multe toponime (Dealul-Cătușii, termen din Bărbătești, Argeș; Cătușa, termen din Felești, Covurlui; Căteasca, Argeș).
Pronunție
- AFI: /kə'tu.ʃə/
Substantiv
| Declinarea substantivului cătușă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | cătușă | cătușe, cătuși |
| Articulat | cătușa | cătușele, cătușile |
| Genitiv-Dativ | cătușei, cătușii | cătușelor, cătușilor |
| Vocativ | cătușă | cătușelor, cătușilor |
- fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților.
- Ucigaș prins în cătușe.
- (bot.) (Ballota nigra) plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu.
Sinonime
Cuvinte derivate
Vezi și
Traduceri
lanțuri cu care se leagă mâinile și picioarele arestaților
|
|
plantă; floare (Ballota nigra)
|
|
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.