armonie
română
Etimologie
Din franceză harmonie < latină harmonia.
Pronunție
- AFI: /ar.moˈni.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului armonie | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | armonie | armonii |
| Articulat | armonia | armoniile |
| Genitiv-Dativ | armoniei | armoniilor |
| Vocativ | armonie | armoniilor |
- potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg.
- bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc.
- îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); (spec.) (muz.) concordanță fonică între sunete.
- parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție.
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Confer armonică, armonie.
Pronunție
- AFI: /arˈmo.ni.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului armonie | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | armonie | armonii |
| Articulat | armonia | armoniile |
| Genitiv-Dativ | armoniei | armoniilor |
| Vocativ | armonie | armoniilor |
- (reg.) armonică.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.