toci

română

Etimologie

Din slavă (veche) točiti.

Pronunție

  • AFI: /toˈʧi/


Verb


Conjugarea verbului
toci
Infinitiv a toci
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 tocesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să tocească
Participiu tocit
Conjugare IV
  1. (v.tranz. și refl.) a face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc.
  2. (v.tranz.) (fig.) a uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva.
  3. (v.tranz.) a ascuți un obiect la tocilă.
  4. (v.tranz.) (fig.) a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc.

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Substantiv


Declinarea substantivului
toci
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ toci invariabil
Articulat tociul invariabil
Genitiv-Dativ tociului invariabil
Vocativ tociule invariabil
  1. numele unui joc de cărți.
  2. cuvânt care marchează o greșeală în acest joc.


Traduceri

Etimologie

Din toci.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru toci.

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.