întrebuințare
română
Etimologie
Din a întrebuința.
Pronunție
- AFI: /ɨn.tre.bu.inˈʦa.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului întrebuințare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | întrebuințare | întrebuințări |
| Articulat | întrebuințarea | întrebuințările |
| Genitiv-Dativ | întrebuințării | întrebuințărilor |
| Vocativ | întrebuințare | întrebuințărilor |
- acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.