întrebuința

română

Etimologie

Din în- + trebuința.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.tre.bu.inˈʦa/


Verb


Conjugarea verbului
întrebuința
Infinitiv a întrebuința
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 întrebuințez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să întrebuințeze
Participiu întrebuințat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a folosi, a utiliza.
    Acest produs se întrebuințează în industria chimică.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.