tărtăcuță

română

Etimologie

Din tătarcă + sufixul -uță.

Pronunție

  • AFI: /tər.tə'ku.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
tărtăcuță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ tărtăcuță tărtăcuțe
Articulat tărtăcuța tărtăcuțele
Genitiv-Dativ tărtăcuței tărtăcuțelor
Vocativ tărtăcuță tărtăcuțelor
  1. (bot.) (Coccinia indica) plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile.
  2. (p.restr.) fructul acestei plante.
  3. (fig.) (glumeț) cap.
  4. (fig.) ființă mică, bondoacă.

Sinonime

Cuvinte apropiate

Vezi și


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.