ruca

română

Etimologie

Inevitabil de origine arabă.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
ruca
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ruca rucale
Articulat rucaua rucalele
Genitiv-Dativ rucalei rucalelor
Vocativ - -
  1. (înv.) cerere, petiție.

Sinonime


Traduceri

Referințe




catalană

(català)

Etimologie

Din ruc („măgar, asin”).

Pronunție

  • (occidental) AFI: /ˈru.ka/
  • (oriental) AFI: /ˈru.kə/


Substantiv

ruca f., ruques pl.

  1. (zool.) echivalent feminin pentru ruc; măgăriță, măgăreață, asină
  2. (fig.) mahalagioaică, mahalagiță, țață

Sinonime

  • 1: (zool.) somera

Cuvinte apropiate

Etimologie

Din latină ērūca („varietate de varză”).

Substantiv

ruca f., ruques pl.

  1. (bot.) rucolă, ruchetă, aragulă
  2. (la pl.) un fir de păr pe ceafă

Cuvinte compuse

  • ruca pudenta

Expresii

  • no tenir ruques
  • tenir poques ruques

Referințe




italiană

(italiano)

Etimologie

Din latină ērūca („varietate de varză”).

Pronunție

  • AFI: /ˈru.ka/


Substantiv

ruca f., ruche pl.

  1. (înv.; bot.) rucolă, ruchetă, aragulă

Sinonime

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.