replică

Vezi și : replica

română

Etimologie

Din franceză réplique.

Pronunție

  • AFI: /ˈre.pli.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
replică
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ replică replici
Articulat replica replicile
Genitiv-Dativ replicii replicilor
Vocativ replică replicilor
  1. răspuns prompt și energic care combate afirmațiile cuiva; ripostă.
  2. porțiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partener.
  3. parte finală a unui fragment de dialog, care solicită intervenția interlocutorului.
  4. copie a unei opere de artă executată de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directă.
  5. (fiz.) mulaj al suprafeței unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plană, iar pe cealaltă reproduce structura superficială a corpului, utilizat în microscopia electronică pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni.

Locuțiuni

Expresii

  • A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuție
  • A avea replică = a răspunde prompt și răspicat
  • (jur.) A vorbi în replică = a răspunde, în cursul unei dezbateri, combătând afirmațiile și atacurile părții adverse


Traduceri

Etimologie

Din replica.

Pronunție

  • AFI: /ˈre.pli.kə/
  • AFI: /re.pliˈkə/ (forma de perfect simplu)


Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru replica.
  2. forma de persoana a III-a plural la prezent pentru replica.
  3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru replica.
  4. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru replica.

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.