poligon

română

Etimologie

Din franceză polygone.

Pronunție

  • AFI: /po.liˈɡon/


Substantiv


Declinarea substantivului
poligon
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ poligon poligoane
Articulat poligonul poligoanele
Genitiv-Dativ poligonului poligoanelor
Vocativ poligonule poligoanelor
  1. (geom.) suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi.
  2. (uneori cu determinarea „de tragere”) teren special amenajat în cuprinsul căruia se fac exerciții și se execută trageri cu arme de foc.
  3. (sport) loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exerciții de tragere cu arma de vânătoare.
  4. teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.