plocon
română
Variante
Etimologie
Din slavă (veche) poklonŭ.
Pronunție
- AFI: /plo'kon/
Substantiv
| Declinarea substantivului plocon | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | plocon | plocoane |
| Articulat | ploconul | plocoanele |
| Genitiv-Dativ | ploconului | plocoanelor |
| Vocativ | ploconule | plocoanelor |
- dar omagial intrând în obligațiile vasalilor către Poartă sau ale supușilor către curtea domnească sau către stăpânul moșiei; (astăzi, fam.) dar, cadou (făcut adesea pentru un serviciu, o favoare).
- (spec.) dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii).
- (înv.) jertfă, ofrandă.
- (și în sintagma plocon de nume) denumire dată, în evul mediu, în țările române, unor dări sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.