furoare

română

Etimologie

Din franceză fureur < latină furor, furoris.

Pronunție

  • AFI: /fu'ro̯a.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
furoare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ furoare furori
Articulat furoarea furorile
Genitiv-Dativ furorii furorilor
Vocativ furoare furorilor
  1. (rar) mânie, furie, delir furios.
  2. (rar) pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare.

Expresii

  • (fam.) A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.