eres

română

Etimologie

Din slavă (veche) eresĩ.

Pronunție

  • AFI: /e'res/


Substantiv


Declinarea substantivului
eres
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ eres eresuri
Articulat eresul eresurile
Genitiv-Dativ eresului eresurilor
Vocativ eresule eresurilor
  1. credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiție, eroare.
  2. (fig.) ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); (p.ext.) rătăcire, păcat.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.