eroare

română

Etimologie

Din franceză erreur < latină error, erroris.

Pronunție

  • AFI: /e'ro̯a.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
eroare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ eroare erori
Articulat eroarea erorile
Genitiv-Dativ erorii erorilor
Vocativ eroare erorilor
  1. cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală.
  2. falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ.
  3. diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi.

Cuvinte compuse

Expresii

  • A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.