dicta

Vezi și : dikta

română

Etimologie

Din franceză dicter < latină dictare.

Pronunție

AFI: /dik'ta/

Verb

Conjugarea verbului dicta
Infinitiv	a dicta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	dictez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să dicteze
Participiu	dictat
Conjugare	I

(v.tranz.) a pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai.
a impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona.
(despre abstracte) a îndemna, a determina stringent la o acțiune.

Sinonime

2: impune

Cuvinte derivate

Traduceri

a pronunța cuvinte pentru scriere

catalană: dictar (català)
cehă: diktovat (čeština)
engleză: dictate (English)
esperanto: dikti (Esperanto)
franceză: dicter (français)
germană: diktieren (Deutsch)

italiană: dettare (italiano)
neerlandeză: dicteren (Nederlands)
portugheză: dictar (português)
spaniolă: dictar (español)
suedeză: diktera (svenska)
turcă: dikte etmek (Türkçe)

Referințe

DEX online

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.