contingență
română
Etimologie
Din franceză contingence < latină contingentia.
Pronunție
- AFI: /kon.tin'ʤen.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului contingență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | contingență | contingențe |
| Articulat | contingența | contingențele |
| Genitiv-Dativ | contingenței | contingențelor |
| Vocativ | contingență | contingențelor |
- însușirea de a fi contingent; relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.