complement

română

Etimologie

Din franceză complément < latină complementum.

Pronunție

  • AFI: /kom.ple'ment/


Substantiv


Declinarea substantivului
complement
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ complement complemente
Articulat complementul complementele
Genitiv-Dativ complementului complementelor
Vocativ complementule complementelor
  1. ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire.
  2. parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb.
  3. substanță de natură proteică prezentă în serul normal și care participă la procesul imunității.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.