atribut

română

Etimologie

Din franceză attribut < latină attributum.

Pronunție

  • AFI: /a.tri'but/


Substantiv


Declinarea substantivului
atribut
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ atribut atribute
Articulat atributul atributele
Genitiv-Dativ atributului atributelor
Vocativ atributule atributelor
  1. însușire (esențială) a unui obiect.
  2. (concr.) semn distinctiv, simbol.
  3. parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.