împins

Etimologie

Din verbul a împinge.

Pronunție

• AFI: /ɨmˈpins/

Substantiv

1. împingere.
2. luptă.
3. (spec.) îmbrâncire.
4. (înv.) dovedire.
5. (fig.) respingere.
6. (fig.) izgonire.
7. (iron.) mituire.

Variante

• (înv.) împăns, împens

Etimologie

Din verbul a împinge.

Adjectiv

1. care și-a schimbat poziția fiind mișcat prin forță.
2. a cărui avansare este provocată de cineva sau de ceva.
3. (fig.; despre fenomene) a cărui producere este determinată de cineva sau de ceva.
4. mutat din loc fără violență.
5. agresat.
6. dat la o parte de cineva care își face loc într-o mulțime.
7. care este apăsat cu putere.
8. (fig.) ajutat.
9. (fig.) pentru care s-a intervenit astfel încât să ajungă la o situație socială nemeritată.
10. (fig.) respins.
11. (fig.) izonit.
12. (fig.) îndemnat sau silit de cineva să facă ceva.
13. (fig.) determinat de către soartă, destin, condiții obiective, să ajungă într-o anumită situație.

Etimologie

Din împinge.

Verb

1. forma de participiu trecut pentru împinge.

Referințe

• DEX online