La bestii

Aveam o pasăre sărmană
Și-ndată ce-i duceam de hrană
    Să cânte începea:
    Părea
    Că pasărea-mi vorbea,
    Părea
    Atunci că-mi mulțumea.

Aveam în curte un biet câine,
Îl îngrijisem și-i dam pâine,
    Și el, cum mă vedea,
    Părea
    Cu ochii că-mi vorbea,
    Părea
    Duios că-mi mulțumea.

Aveam în casă o pisică,
Era sălbatică de mică,
    Dar uneori, și ea,
    Părea
    Cu ochii că-mi vorbea,
    Părea
    Că nu mai este rea.

Iubite bestii ce-am avut,
Vă prețuiesc când v-am pierdut,
Și-nduioșarea mă uimește
Căci în natură — nencetat --
Din tot ce moare și trăiește
E numai omul un ingrat.