vânător

română

Etimologie

Din latină venatorem.

Pronunție

  • AFI: /vɨ.nə'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
vânător
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ vânător vânători
Articulat vânătorul vânătorii
Genitiv-Dativ vânătorului vânătorilor
Vocativ vânătorule vânătorilor
  1. persoană care vânează, care practică vânătoarea.
  2. (fig.) (peior.) persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină.
  3. soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime).

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.