stupoare

română

Etimologie

Din franceză stupeur < latină stupor, stuporis.

Pronunție

  • AFI: /stu'po̯a.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
stupoare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ stupoare invariabil
Articulat stupoarea invariabil
Genitiv-Dativ stuporii invariabil
Vocativ stupoare invariabil
  1. (livr.) stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție.
  2. (med.) simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.