ruină
| Vezi și : ruin, ruina |
română
Etimologie
Din franceză ruine sau direct din latină ruīna.
Pronunție
- AFI: /rui.nə/
Substantiv
| Declinarea substantivului ruină | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ruină | ruine/ruinuri |
| Articulat | ruina | ruinele/ruinurile |
| Genitiv-Dativ | ruinei | ruinelor/ruinurilor |
| Vocativ | ' | ' |
- (adesea fig.) ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată.
- O ruină de casă.
- (fig.) rămășiță a trecutului.
- (rar) faptul de a (se) ruina.
- (fig.) pierderea averii sau a sănătății.
- persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau unor necazuri.
Sinonime
- 1-2: dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare
- 4: distrugere, dezastru
Cuvinte derivate
Locuțiuni
Expresii
- Din spate regină, din față ruină = expresia este folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar care are un corp bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără decât este în realitate
Traduceri
dărâmătură
|
|
Etimologie
Din ruina.
Pronunție
- AFI: /ru.iˈnə/
Verb
- forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru ruina.
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.