răutate
română
Etimologie
Pronunție
- AFI: /rə.uˈta.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului răutate | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | răutate | răutăți |
| Articulat | răutatea | răutățile |
| Genitiv-Dativ | răutății | răutăților |
| Vocativ | răutate | răutăților |
- caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora.
- (pop.; mai ales la pl.) slăbiciune, păcat, defect.
- (concr.) faptă rea.
- om rău.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adv.) Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.