orbită

română

Etimologie

Din franceză orbite < latină orbita.

Pronunție

  • AFI: /or'bi.tə/


Substantiv


Declinarea substantivului
orbită
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ orbită orbite
Articulat orbita orbitele
Genitiv-Dativ orbitei orbitelor
Vocativ orbită orbitelor
  1. traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil.
  2. drumul real parcurs de un astru.
  3. fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular.
  4. (fig.) sfera sau mediul unei activități oarecare; sferă de acțiune sau de influență.

Cuvinte compuse


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.