onora

Vezi și : onoră

română

Etimologie

Din latină honorare, franceză honorer, italiană onorare.

Pronunție

  • AFI: /o.noˈra/


Verb


Conjugarea verbului
onora
Infinitiv a onora
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 onorez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să onoreze
Participiu onorat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a avea, a manifesta fața de cineva sau ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta.
  2. (v.tranz.) (fam.) a acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru.
  3. (v.tranz.) a face pe cineva demn de cinste, de laudă.
  4. (v.tranz.) a achita, a plati (în termen) o datorie bănească, o poliță etc.
  5. (v.tranz.) a retribui, a remunera.

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din onora.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru onora.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.