nărav

română

Etimologie

Din slavă (veche) nravŭ. Confer bulgară нърав (nărav).

Pronunție

  • AFI: /nəˈrav/


Substantiv


Declinarea substantivului
nărav
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ nărav năravuri
Articulat năravul năravurile
Genitiv-Dativ năravului năravurilor
Vocativ năravule năravurilor
  1. obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie.
  2. (înv. și pop.) deprindere, obicei; fel de a fi, comportare.
  3. fire, temperament.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A (se) învăța cu nărav = a (se) obișnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.