minți
| Vezi și : minti |
română
Etimologie
Din latină mentĭre.
Pronunție
- AFI: /minˈʦi/
Verb
| Conjugarea verbului minți | |
| Infinitiv | a minți |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
mint, minț |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să mintă, mință |
| Participiu | mințit |
| Conjugare | IV |
- (v.intranz.) a face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni.
- Nu mai minți atâta!
- (v.tranz.) a induce în eroare pe cineva.
- Te rog să nu mă minți!
- (spec.) a înșela în dragoste pe cineva.
- I-a mințit cu vorbe frumoase.
Sinonime
Cuvinte derivate
- dezminți
- dezmințire
- dezmințit
- mințire
- mințit
- mințitor
- nemințit
Cuvinte apropiate
Paronime
Expresii
- (fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele) = se spune despre un om foarte mincinos
- A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină
- A minți (pe cineva) de la obraz = a minți (pe cineva) cu nerușinare, fără a încerca să pară măcar convingător
Traduceri
a spune minciuni
|
|
Etimologie
Din minți.
Pronunție
- AFI: /minʦʲ/
- AFI: /minˈʦi/ (forma de perfect simplu)
Verb
- forma de persoana a II-a singular la prezent pentru minți.
- forma de persoana a II-a singular la conjunctiv prezent pentru minți.
- forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru minți.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru minți.
Sinonime
- 4: minte
Etimologie
Din minte.
Pronunție
- AFI: /minʦʲ/
Substantiv
- forma de plural nearticulat pentru minte.
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.