geniu
română
Etimologie
Din latină genius, franceză génie.
Pronunție
- AFI: /ˈʤe.nju/
Substantiv
| Declinarea substantivului geniu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | geniu | genii |
| Articulat | geniul | geniile |
| Genitiv-Dativ | geniului | geniilor |
| Vocativ | geniule | geniilor |
- cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare.
- fire, natură, caracter specific.
- (mitol.; azi în stilul poetic) spirit protector; duh (bun sau rău).
- armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adj.) De geniu = genial.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.