frâu

română

Etimologie

Din latină frenum.

Pronunție

  • AFI: /frɨw/


Substantiv


Declinarea substantivului
frâu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ frâu frâie
Articulat frâul frâiele
Genitiv-Dativ frâului frâielor
Vocativ frâule frâielor
  1. totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna.
  2. (fig.) (cu pl. frâne) conducere politică.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă
  • A ține (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva
  • A ține (pe cineva) în șapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate
  • A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie
  • A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.