epilog

română

Etimologie

Din franceză épilogue < latină epilogus.

Pronunție

  • AFI: /e.pi'log/


Substantiv


Declinarea substantivului
epilog
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ epilog epiloguri
Articulat epilogul epilogurile
Genitiv-Dativ epilogului epilogurilor
Vocativ epilogule epilogurilor
  1. partea finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere.
  2. (fig.) sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.