sfârșit

română

Variante

Etimologie

Din verbul a sfârși.

Pronunție

  • AFI: /sfɨrˈʃit/


Substantiv


Declinarea substantivului
sfârșit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ sfârșit sfârșituri
Articulat sfârșitul sfârșiturile
Genitiv-Dativ sfârșitului sfârșiturilor
Vocativ sfârșitule sfârșiturilor
  1. faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine.
  2. moarte.
  3. (înv.) scop, țintă.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

  • (loc.adj.) Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată.
  • (loc.adv.) În sfârșit = în cele din urmă, în fine.
  • La sfârșit = la urmă.

Expresii

  • A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina
  • A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi
  • A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri


Traduceri


Adjectiv


Declinarea adjectivului
sfârșit
Singular Plural
Masculin sfârșit sfârșiți
Feminin sfârșită sfârșite
Neutru sfârșit sfârșite
  1. care a fost dus până la capăt; terminat.
  2. care a fost epuizat, consumat.
  3. istovit peste măsură, cu puterile sleite.


Traduceri

Etimologie

Din sfârși.

Verb

  1. forma de participiu trecut pentru sfârși.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.