disquiet

engleză

(English)

Etimologie

Compus din prefixul dis- + quiet.

Pronunție

  • AFI: /dɪs'kwaɪɪt/


Substantiv

disquiet, (nenumărabil)

  1. frământare, neliniște, anxietate, zbucium
    The lady exhibited disquiet of mind. In other words, she'd gone a bit mad.

Sinonime


Adjectiv

disquiet (comp. more disquiet, sup. most disquiet)

  1. frământat, neliniștit, zbuciumat, agitat

Sinonime

  • impatient, restless, uneasy

Cuvinte derivate

  • disquieting
  • disquietude


Verb


Conjugarea verbului
to disquiet
Infinitiv to disquiet
Prezent simplu
pers. 3 sg.		 disquiets
Trecut simplu disquieted
Participiu trecut disquieted
Participiu prezent disquieting
  1. a neliniști, a tulbura, a zbuciuma
    He felt disquieted at the lack of interest the child had shown.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.