disonanță

română

Etimologie

Din franceză dissonance < latină dissonantia.

Pronunție

  • AFI: /di.so'nan.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
disonanță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ disonanță disonanțe
Articulat disonanța disonanțele
Genitiv-Dativ disonanței disonanțelor
Vocativ disonanță disonanțelor
  1. (muz.) lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite.
  2. asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie.
  3. (p.gener.) lipsă de armonie.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.