cont

română

Etimologie

Din franceză compte, italiană conto. Confer germană Konto.

Pronunție

  • AFI: /kont/


Substantiv


Declinarea substantivului
cont
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cont conturi
Articulat contul conturile
Genitiv-Dativ contului conturilor
Vocativ contule conturilor
  1. socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată.
  2. evidența acestor operații.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A trece la(sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă
  • A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica
  • A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare
  • Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent
  • În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva)


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.