biniș

română

Variante

Etimologie

Din turcă biniş („cavalcadă”) (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); confer bulgară binišŭ. Cuvânt importat în secolul XVIII, azi învechit.

Pronunție

  • AFI: /biˈniʃ/


Substantiv


Declinarea substantivului
biniș
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ biniș binișuri
Articulat binișul binișurile
Genitiv-Dativ binișului binișurilor
Vocativ binișule binișurilor
  1. haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.