auxiliar

română

Etimologie

Din franceză auxiliaire < latină auxiliaris.

Pronunție

  • AFI: /a.u.gzi.liˈar/
  • AFI: /a.ug.zi.liˈar/[1]


Adjectiv


Declinarea adjectivului
auxiliar
Singular Plural
Masculin auxiliar auxiliari
Feminin auxiliară auxiliare
Neutru auxiliar auxiliare
  1. care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; ajutător.
  2. care exprimă raporturi între cuvinte; care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse.
  3. (mat.) cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă.


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
auxiliar
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ auxiliar auxiliare
Articulat auxiliarul auxiliarele
Genitiv-Dativ auxiliarului auxiliarelor
Vocativ auxiliarule auxiliarelor
  1. element care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; element ajutător.
  2. parte de vorbire care exprimă raporturi între cuvinte; verb care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse.


Traduceri

Note

  1. ↑ Calotă, I., Vlădulescu, Ș., Lexicon ortografic, ortoepic și morfologic școlar al limbii române, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2003, p. 43.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.