vorbire

română

Etimologie

Din a vorbi.

Pronunție

  • AFI: /vor'bi.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
vorbire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ vorbire vorbiri
Articulat vorbirea vorbirile
Genitiv-Dativ vorbirii vorbirilor
Vocativ ' '
  1. acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit.
  2. limbaj.
  3. fel de a vorbi, mod de a se exprima.
  4. limbă, grai.
  5. (înv.) cuvânt; mențiune.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.