înfige

română

Etimologie

Din latină infigere.

Pronunție

  • AFI: /ɨnˈfi.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
înfige
Infinitiv a înfige
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 înfig
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să înfigă
Participiu înfipt
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî.
  2. (v.tranz.) a împlânta ceva într-un obiect ascuțit.
  3. (v.refl.) (fig.) (fam.) a se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere


Traduceri

Etimologie

Din înfige.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru înfige.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru înfige.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.