încuiba

română

Etimologie

Din în- + cuib.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kujˈba/


Verb


Conjugarea verbului
(se) încuiba
Infinitiv a (se) încuiba
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 (mă) încuibez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să (se) încuibeze
Participiu încuibat
Conjugare I
  1. (v.refl.) a-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși.
  2. (v.refl.) (fig.) a pătrunde adânc; a se înrădăcina.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.