Sezonul de Formula 1 din 1966

Sezonul de Formula 1 din 1966 a fost cel de-al 20-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 17-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și a 9-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 22 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 23 octombrie. În 1966 s-au desfășurat și patru curse care nu au făcut parte din campionat.

Campionul la Piloți
Sezonul de Formula 1 din 1966
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	22 mai - 23 octombrie
Nr. curse	9
Nr. piloți	33
Nr. echipe	20

Jack Brabham (Al 3-lea titlu)
Campionul la Constructori

Brabham-Repco (Primul titlu)

Jack Brabham a câștigat Campionatul Mondial al Piloților, iar Brabham-Repco a primit Cupa Internațională pentru Constructorii de F1. Prin această performanță, Brabham a devenit primul – și încă singurul – om care a câștigat campionatul mondial de Formula 1, conducând una dintre propriile sale mașini. Sezonul a marcat „revenirea la putere” cu introducerea „formulei de 3 litri”, dublând capacitatea maximă a motorului de la 1,5 litri. Alte schimbări de regulament au inclus: mașinile care parcurg mai puțin de 90% din distanța cursei nu sunt clasificate și nu primesc puncte, chiar dacă termină în primele șase, iar distanța maximă de cursă a fost redusă de la 500 km la 400 km. Britanicul John Taylor a murit din cauza rănilor sale după un accident cu Jacky Ickx în timpul Marelui Premiu al Germaniei de pe Nürburgring.

Piloții și echipele înscrise în campionat

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1966 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1966.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
	Brabham Racing Organisation	Brabham	Repco 620 3,0 V8	BT19 BT20	G	Jack Brabham	Toate
			Repco 620 3,0 V8	BT19 BT20		Denny Hulme	3–9
			Climax FPF 2,8 L4	BT22		Denny Hulme	1–2
			Climax FPF 2,8 L4	BT22		Chris Irwin	4
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P60 2,0 V8 BRM P75 3,0 H16	P261 P83	D	Graham Hill	Toate
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P60 2,0 V8 BRM P75 3,0 H16	P261 P83	D	Jackie Stewart	1–2, 4–9
	Cooper Car Company	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	D	Richie Ginther	1–2
						Jochen Rindt	Toate
						Chris Amon	3
						John Surtees	3–9
						Moisés Solana	9
	Anglo American Racers	Eagle	Climax FPF 2,8 L4	Mk1	G	Dan Gurney	2–6, 9
						Phil Hill	7
						Bob Bondurant	8
			Weslake 58 3,0 V12			Dan Gurney	7–8
			Weslake 58 3,0 V12			Bob Bondurant	9
	Scuderia Ferrari SpA SEFAC	Ferrari	Ferrari 228 2,4 V6 Ferrari 218 3,0 V12	246 312/66	F D	Lorenzo Bandini	1–3, 5–8
						John Surtees	1–2
						Mike Parkes	3, 5–7
						Ludovico Scarfiotti	6–7
	Honda R & D Company	Honda	Honda RA273E 3,0 V12	RA273	G	Richie Ginther	7–9
	Honda R & D Company	Honda	Honda RA273E 3,0 V12	RA273	G	Ronnie Bucknum	8–9
	Team Lotus	Lotus	Climax FWMV 2,0 V8	33	F	Jim Clark	1–6
						Geki	7
						Peter Arundell	8
						Pedro Rodríguez	3, 9
			BRM P75 3,0 H16 BRM P60 2,0 V8	43 33		Pedro Rodríguez	8
						Peter Arundell	2–7, 9
						Jim Clark	7–9
	Bruce McLaren Motor Racing	McLaren	Ford 406 3,0 V8	M2B	F	Bruce McLaren	1, 8–9
	Bruce McLaren Motor Racing	McLaren	Serenissima M166 3,0 V8	M2B	F	Bruce McLaren	2, 4–5
	Shannon Racing Cars	Shannon	Climax FPE 3,0 V8	SH1	D	Trevor Taylor	4

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
Reg Parnell Racing	Lotus	BRM P60 2,0 V8	33	F	Mike Spence	Toate
Reg Parnell Racing	Ferrari	Ferrari 228 2,4 V6	246	F	Giancarlo Baghetti	7
R.R.C. Walker Racing Team	Brabham	BRM P60 2,0 V8	BT11	D	Jo Siffert	1
R.R.C. Walker Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	D	Jo Siffert	2–5, 7–9
DW Racing Enterprises	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT11	F	Bob Anderson	1, 3–7
Anglo-Suisse Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	F	Jo Bonnier	1–2, 5–9
	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT22			3
	Brabham	Climax FWMV 1,5 V8	BT7			4
Team Chamaco Collect	BRM	BRM P60 2,0 V8	P261	G	Bob Bondurant	1–2, 4, 6–7
Team Chamaco Collect	BRM	BRM P60 2,0 V8	P261	G	Vic Wilson	2
Phil Hill	Lotus	Climax FWMV 1,5 V8	25	F	Phil Hill	1
Phil Hill	McLaren	Ford 406 3,0 V8	M3A[3][4]	F	Phil Hill	2
Guy Ligier	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	D	Guy Ligier	1–6
David Bridges	Brabham	BRM P60 2,0 V8	BT11	G	John Taylor	3–6
J.A. Pearce Engineering Ltd	Cooper	Ferrari Tipo 168 3,0 V12	T73	D	Chris Lawrence	4, 6
Chris Amon Racing	Brabham	BRM P60 1,9 V8	BT11	D	Chris Amon	7
Bernard White Racing	BRM	BRM P60 1,9 V8	P261	D	Innes Ireland	8–9

Calendar

Următoarele nouă Mari Premii au avut loc în 1966.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Principatului Monaco 22 mai	Marele Premiu al Belgiei 12 iunie	Marele Premiu al Franței 3 iulie	Marele Premiu al Marii Britanii 16 iulie
Monaco (S)	Spa-Francorchamps (S)	Reims-Gueux (S)	Brands Hatch (P)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Țărilor de Jos 24 iulie	Marele Premiu al Germaniei 7 august	Marele Premiu al Italiei 4 septembrie	Marele Premiu al Statelor Unite 2 octombrie
Zandvoort (P)	Nürburgring (P)	Monza (P)	Watkins Glen (P)
9.
Marele Premiu al Mexicului 23 octombrie
Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

Marile Premii

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu	Lider
Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu	Pilot	Dif.
1	MP al Principatului Monaco	Jim Clark	Lorenzo Bandini	Jackie Stewart	BRM	D	STE	3
2	MP al Belgiei	John Surtees	John Surtees	John Surtees	Ferrari	D	BAN	1
3	MP al Franței	Lorenzo Bandini	Lorenzo Bandini	Jack Brabham	Brabham-Repco	G	BRA	2
4	MP al Marii Britanii	Jack Brabham	Jack Brabham	Jack Brabham	Brabham-Repco	G		10
5	MP al Țărilor de Jos	Jack Brabham	Denny Hulme	Jack Brabham	Brabham-Repco	G		16
6	MP al Germaniei	Jim Clark	John Surtees	Jack Brabham	Brabham-Repco	G		22
7	MP al Italiei	Mike Parkes	Ludovico Scarfiotti	Ludovico Scarfiotti	Ferrari	F		21
8	MP al Statelor Unite	Jack Brabham	John Surtees	Jim Clark	Lotus-BRM	F		17
9	MP al Mexicului	John Surtees	Richie Ginther	John Surtees	Cooper-Maserati	D		14

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU^‡	ITA	USA	MEX	Puncte
1	Jack Brabham	Ab	(4)	1	1P R	1^P	1	Ab[lower-alpha 1]	Ab^P	2	42 (45)
2	John Surtees	Ab	1P R	Ab	Ab	Ab	2_R	Ab	3_R	1^P	28
3	Jochen Rindt	Ab	2	4	(5)	Ab	3	4	2	Ab	22 (24)
4	Denny Hulme	Ab	Ab	3	2	Ab_R	Ab	3	Ab	3	18
5	Graham Hill	3	Ab	Ab	3	2	4	Ab	Ab	Ab	17
6	Jim Clark	Ab^P	Ab	NS	4	3	Ab^P	Ab	1	Ab	16
7	Jackie Stewart	1	Ab		Ab	4	5	Ab	Ab	Ab	14
8	Mike Parkes			2		Ab	Ab	2^P			12
=	Lorenzo Bandini	2_R	3	NCP R		6	6	Ab	Ab		12
10	Ludovico Scarfiotti						Ab	1_R			9
11	Richie Ginther	Ab	5					Ab	Ab	4_R	5
12	Dan Gurney		NC	5	Ab	Ab	7	Ab	Ab	5	4
=	Mike Spence	Ab	Ab	Ab	Ab	5	Ab	5	Ab	NS	4
14	Bob Bondurant	4	Ab		9		Ab	7	DSC	Ab	3
=	Jo Siffert	Ab	Ab	Ab	NC	Ab		Ab	4	Ab	3
=	Bruce McLaren	Ab	NS		6	NS			5	Ab	3
17	Peter Arundell		NS	Ab	Ab	Ab	12	8	6	7	1
=	Jo Bonnier	NC	Ab	NC	Ab	7	Ab	Ab	NC	6	1
=	Bob Anderson	Ab		7	NC	Ab	Ab	6			1
=	John Taylor			6	8	8	Ab[lower-alpha 2]				1
—	Chris Irwin				7						0
—	Ronnie Bucknum								Ab	8	0
—	Chris Amon			8				NSC			0
—	Guy Ligier	NC	NC	NC	10	9	NS				0
—	Geki							9			0
—	Chris Lawrence				11		Ab				0
—	Giancarlo Baghetti							NC			0
—	Pedro Rodríguez			Ab					Ab	Ab	0
—	Innes Ireland								Ab	Ab	0
—	Trevor Taylor				Ab						0
—	Moisés Solana									Ab	0
—	Phil Hill	NS	Ab					NSC			0
—	Vic Wilson		NS								0
Poz.	Pilot	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU^‡	ITA	USA	MEX	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
Albastru	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Notă:

– În Marele Premiu al Germaniei din 1966, au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. O parte dintre aceștia au încheiat cursa pe pozițiile 8-11.

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU	ITA	USA	MEX	Puncte
1	Brabham-Repco	Ab	(4)	1	1	1	1	(3)	Ab[lower-alpha 3]	2	42 (49)
2	Ferrari	2	1	2		6	(6)	1	Ab		31 (32)
3	Cooper-Maserati	NC	2	4	(5)	7	2	(4)	2	1	30 (35)
4	BRM	1	Ab	Ab	3	2	4	7	Ab	Ab	22
5	Lotus-BRM	Ab	Ab	Ab	Ab	5	12	5	1	7	13
6	Lotus-Climax	Ab	Ab	Ab	4	3	Ab	9	6	Ab	8
7	Eagle-Climax		NC	5	Ab	Ab	7	NSC	DSC	5	4
8	Honda							Ab	NC	4	3
9	McLaren-Ford	Ab	Ab						5	Ab	2
10	Brabham-Climax	Ab	Ab	7	7	Ab	Ab	6			1
=	Brabham-BRM	Ab		6	8	8	Ab	NSC			1
=	McLaren-Serenissima		NS		6	NS					1
—	Cooper-Ferrari				11		Ab				0
—	Eagle-Weslake							Ab	Ab	Ab	0
—	Shannon-Climax				Ab						0
Poz.	Constructor	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU	ITA	USA	MEX	Puncte

Curse non-campionat

În sezonul din 1966, au fost organizate și patru curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Marele Premiu al Africii de Sud	Prince George	1 ianuarie	Mike Spence	Lotus-Climax
Gran Premio di Siracusa	Siracuza	1 mai	John Surtees	Ferrari
Trofeul Internațional BRDC	Silverstone	14 mai	Jack Brabham	Brabham-Repco
Cupa Internațională de Aur	Oulton Park	17 septembrie	Jack Brabham	Brabham-Repco

Note

Jack Brabham și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei.
John Taylor a decedat după cinci luni din cauza arsurilor suferite în urma unui accident în Marele Premiu al Germaniei din 1966.
Brabham-Repco și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.

Referințe

1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119
1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 120–121
„Belgian Grand Prix - Spa-Francorchamps, 12 Jun 1966”. oldracingcars.com. Accesat în 20 ianuarie 2021.
„McLaren M3A car-by-car histories”. oldracingcars.com. Accesat în 20 ianuarie 2021.

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.

[5] Jack Brabham și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei.

[6] John Taylor a decedat după cinci luni din cauza arsurilor suferite în urma unui accident în Marele Premiu al Germaniei din 1966.

[7] Brabham-Repco și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.

[1] 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119

[2] 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 120–121

[3] „Belgian Grand Prix - Spa-Francorchamps, 12 Jun 1966”. oldracingcars.com. Accesat în 20 ianuarie 2021.

[4] „McLaren M3A car-by-car histories”. oldracingcars.com. Accesat în 20 ianuarie 2021.