Sezonul de Formula 1 din 1955

Mercedes a dominat și acest sezon, Fangio câștigând patru curse, în timp ce noul său coechipier, Stirling Moss, s-a impus în Marele Premiu al Marii Britanii. Ajutați de problemele celor de la Mercedes și de accidentul lui Ascari, Ferrari a obținut victoria în Marele Premiu al Principatului Monaco. Deși a scăpat nevătămat, Ascari a murit patru zile mai târziu, la Monza, într-un nou accident.

Din cauza dezastrului petrecut pe 11 iunie 1955 în timpul cursei de 24 de ore de la Le Mans, patru Mari Premii au fost anulate. Atunci a murit pilotul Pierre Levegh și peste 80 de spectatori. Cele patru Mari Premii anulate au fost cursele din Franța, Germania, Spania și Elveția.[2] Etapa din Franța, care trebuia să aibă loc la Reims între cursele din Țările de Jos și Regatul Unit, pe 3 iulie, a fost mai întâi reprogramată pentru 25 septembrie și ulterior anulată.[3] Apoi, evenimentul din Germania de Vest, programat pentru 31 iulie pe Nürburgring, cursa din Elveția de la Bremgarten, planificată să aibă loc pe 21 august, și runda spaniolă din 23 octombrie la Pedralbes, au urmat exemplul.[4] Pedralbes și Bremgarten au fost apoi abandonate și nu au mai fost folosite niciodată pentru curse; Cursele cu motor au fost interzise cu totul în Elveția și nicio cursă de circuit nu a avut loc în țară până la Zürich ePrix 2018. Aceste anulări i-au înmânat efectiv titlul la piloți lui Fangio după ce acesta a terminat pe locul 2 în fața lui Moss la Marele Premiu al Marii Britanii. Cu toate acestea, nu a fost încoronat campion decât cu mult după Marele Premiu al Marii Britanii, deoarece rundele din Germania, Elveția și Spania au fost anulate după ce a avut loc Marele Premiu al Marii Britanii.

Sezonul 1955 va fi ultimul pentru Mercedes Benz în calitate de constructor până la renașterea echipei în 2010. De asemenea, a marcat victoria finală pentru Mercedes până la Marele Premiu al Chinei din 2012. Pe lângă moartea lui Ascari, italianul Mario Alborghetti a murit la Marele Premiu de la Pau din Franța, o cursă non-campionat, la volanul unui Maserati, iar alți doi piloți au fost uciși în Indy 500, Manny Ayulo în antrenamente și câștigătorul precedent al cursei, Bill Vukovich, în timpul cursei, două săptămâni mai tarziu.

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1955.

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

• Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Următoarele șase Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1955.

Următoarele runde au fost incluse în calendarul inițial, dar au fost anulate ulterior ca urmare a dezastrului de la Le Mans:

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul s-a împărțit egal la fiecare pilot). Punctele pentru piloții care au condus aceeași mașină au fost împărțite în mod egal, indiferent de cine a condus mai multe tururi. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Aceste curse n-au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților.