sunătoare

română

Etimologie

Din latină (herba) *sanatoria (după sunător), datorită virtuților sale curative, alterată fonetic prin etimologie populară considerându-se derivată de la a suna.

Pronunție

  • AFI: /su.nə'to̯a.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
sunătoare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ sunătoare sunători
Articulat sunătoarea sunătorile
Genitiv-Dativ sunătorii sunătorilor
Vocativ sunătoare, sunătoareo sunătorilor
  1. (bot.) nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite:
    1. (Crepis foetida) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut;
    2. (Hypericum perforatum) pojarniță;
    3. (Hyoscyamus niger) măselariță;
    4. (Dorycnium herbaceum) sulițică.

Sinonime

Cuvinte compuse

  • sunătoare-de-munte

Cuvinte apropiate


Traduceri

Etimologie

Din sunător.

Adjectiv

  1. forma de feminin singular pentru sunător.
  2. forma de feminin plural pentru sunător.
  3. forma de neutru plural pentru sunător.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.